Aprobarea aditivilor alimentari
Odată cu creșterea utilizării alimentelor procesate, începând cu secolul al 19-lea, aditivii alimentari au început să fie utilizați mai mult. Multe țări reglementează utilizarea lor. De exemplu, acidul boric a fost utilizat pe scară largă ca conservant alimentar din anii 1870 până în anii 1920[10][11], dar a fost interzis după Primul Război Mondial datorită toxicității sale dovedite, după cum arată studiile efectuate pe animale și oameni. În timpul celui de-al doilea război mondial, nevoia urgentă de conservanți alimentari ieftini și accesibili a dus la reutilizarea acestuia, dar în anii 1950 acidul boric a fost în cele din urmă interzis[10]. Astfel de cazuri au dus la o neîncredere generală față de aditivii alimentari, la dezvoltarea chimiofobiei și la aplicarea principiului precauției în raport cu multe ingrediente alimentare, atunci când orice substanțe cu un risc negativ teoretic posibil pentru sănătate sunt interzise în alimente și apă potabilă la nivel legislativ. Acest lucru a dus la faptul că, începând cu anii 1960, siguranța aditivilor alimentari a fost evaluată pe baza unei varietăți de studii toxicologice și numai dacă se stabilește că ingredientul este sigur la anumite niveluri de consum, aditivul va fi permis să fie utilizat în diferite țări[12][13].